• Achizitionarea unor microbalante

    Pentru a simplifica procesele de masurare ale maselor imense ale materialelor cu care se lucreaza in industria grea, inventatorii si-au pus creativitatea la treaba si au inventat cantarul care masoara forta depusa de macarale sau scripeti pentru a ridica un obiect de dimensiuni apreciabile. Astfel, se pot cantari direct locomotive sau roboti industriali. Un design mereu actual, care a fost foarte putin imbunatatit de-a lungul celor 8.000 de ani in care a fost printre noi este balanta suspendata cu brate egale. Aceasta era folosita inca din vremea civilizatiei sumeriene, iar in prezent poate fi vazuta prin farmaciile care o utilizeaza la cantarirea diferitelor ingrediente care intra in componenta medicamentelor. Este cantarul clasic pe care il stim de cand lumea. Este prevazut cu un carlig, un arc si un suport gradat de plastic sau aluminiu. Cu ajutorul gravitatiei, arcul se intinde atat cat este nevoie pentru a afisa greutatea a ceea ce cantariti.

    Utilizarea unor balante de laborator

    Aparatele de cantarit automate sunt aparate de cantarit combinate cu dispozitive mecanice sau electrice, care efectueaza in mod automat incarcarea, cantarirea si descarcarea diferitelor produse ce se cantaresc. Aparatele poseda fie dispozitive de numarare, fie dispozitive de integrare, pentru numararea, respective insumarea cantaririlor.Obezitatea, boala a secolului XXI, cand omul modern are tot mai putin timp liber la dispozitie, poate fi usor supravegheata cu ajutorul cantarului. Modelele noi de cantare cu platforma de sticla, avand programe sofisticate care prezinta indicele ideal de greutate, cantaresc procentul de strat adipos si de masa musculara, ne pot fi de un real folos pentru a ne mentine greutatea ideala. Ce cantar sa aleg? Cantarul ideal se alege in functie de necesitatile fiecaruia. De exemplu, daca se tine o dieta, cu ajutorul cantarului se poate supraveghea greutatea, si in acest mod contoriza progresele sau regresele din timpul dietei. Cantarul ideal ar fi unul robust, astfel incat sa poata masura si greutatea persoanelor supraponderale.

    Cel mai utilizat tip de cantar este cel digital, deoarece acesta este foarte simplu de utilizat si poate oferi rezultate foarte precise. In aceste conditii, mai putem adauga ca acuratetea acestor cantare este exprimata ca procent din capacitatea totala, procent ce are o anumita toleranta. Insa, putem spune ca precizia poate fi afectata de anumite variabile, mecanice sau de mediu, mai ales in situatiile in care vorbim despre cantarirea unor obiecte cu o masa mai mica. Presiunea sau altitudinea, poate juca de asemenea un rol important in ceea ce priveste exactitatea greutatii. Astfel, pentru fiecare metru in altitudine sau la schimbarea presiunii atmosferice, poate duce la o scadere in greutate a obiectelor ce urmeaza sa fie cantarite. In aceste conditii, este indicat sa aveti in vedere si aceasta caracteristica in cazul in care veti dori sa obtineti cele mai precise rezultate in ceea ce priveste cantarirea unor obiecte. In procesul de cantarire, curentii de aer pot juca un rol important, deoarece vantul este cel ce poate afecta unele valori din cauza sensibilitatii mecanismelor cantarelor. Astfel, in cadrul laboratoarelor, oamenii de stiinta utilizeaza anumite protectii impotriva curentilor de aer, pentru a obtine cele mai precise rezultate in ceea ce priveste greutatea unor obiecte. Astfel, avand in vedere toate aceste caracteristici, oricine poate obtine cele mai potrivite rezultate pentru a afla greutatea anumitor obiecte. click aici

     click aici , balante de laborator , balante electronice

    Evolutia si dezvoltarea balantelor

    Greutatea poate varia in functie de momentul zilei, nivelul de apa din organism, iar la femei, hormonii, menstruatia si chiar nivelul de stres. Pe langa modelul de cantar electronic ales, trebuie sa va asigurati ca functioneaza corect, afiseaza corect si este calibrat corect. In momentul in care suspectati ca nu mai functioneaza corect cantarul electronic (il puteti compara cu cel de la sala de sport) cel mai bine ar fi sa investiti intr-unul nou pentru a va asigura atingerea obiectivelor dumneavoastra. Cantarele, dispozitive care asigura masurarea greutatii fara raportare la un alt obiect, au fost mai putin frecvente pana la mijlocul anilor 1800, cand muncitorii de la posta le utilizau pentru a determina greutatea pachetelor.

    De unde putem achizitiona balante analitice?

    Despre cantare si balante, putem spune inca de la inceput ca au reprezentat un element indinspensabil activitatilor comerciale si nu numai. Inca din cele mai vechi timpuri se utilizau balante cu un set de greutati, ce au fost inlocuite mai apoi cu cantarele cu contragreutati mobile. In prezent exista si posibilitatea de a achizitiona cantare electronice sau digitale, iar utilizarea acestora este una foarte simpla. Pe de alta parte, oricine se poate bucura de o exactitate ideala in procesul de cantarire, utilizand cele mai bune balante. Despre balantele traditionale, putem spune ca sunt cele mai simple si mai fiabile din punct de vedere constructiv. Referitor la cele mai vechi balante, putem spune ca reprezinta adevarate opere de arta, foarte apreciate mai ales de catre colectionarii de antichitati. Inca din cele mai vechi timpuri s-a cautat o modalitate de a afla masa anumitor obiecte, iar istoria balantelor se intinde o perioada de cateva mii de ani. In prezent exista echipamente moderne de acest tip, ce nu vor lasa de dorit din punct de vedere al exactitatii. Optand pentru posibilitatea de achizitionare a balantelor moderne, veti avea posibilitatea de a gasi o modalitate ideala pentru a stabili masa diferitelor obiecte. In aceste conditii, putem spune ca in prezent, exista multe posibilitati in ceea ce priveste achizitionarea, deoarece veti gasi multe companii specializate in comercializarea cantarelor si a balantelor.

    Avantajele oferite de balante electronice

    Pana la progresele tehnologice ale Primului Razboi Mondial, cantarele au fost supuse inexactitatii si abia cateva decenii mai tarziu s-au dezvoltat pana la punctul in care au putut fi utilizate pe scara larga. In prezent, exista diferite tipuri de cantare mecanice si balante electronice, insa cele mai comune sunt cantarele electronice, care pot masura greutatea cu o precizie uimitoare. Cel mai frecvent tip de cantar electronic este cel digital. Acuratetea cantarelor este exprimata ca procent din capacitatea totala, procent care are o anumita toleranta. Curentii de aer: vantul poate afecta valorile din cauza sensibilitatii mecanismelor cantarelor. In laboratoare, oamenii de stiinta folosesc protectii impotriva curentilor de aer.

    Romanii au fost aceia care au confectionat balanta astfel incat portiunea punct de sprijin sa fie sprjinita pe un pivot ascutit la capatul de sprijin, pentru a oferi o balansare cat mai exacta in momentul cantaririi. Stiati ca primele cantare comerciale dateaza inca din perioada 2400 inaintea erei noastre? Ele au fost folosite pentru prima data de catre sumerieni in zona Pakistanului de astazi si se bazau pe un sistem de talere pe care erau puse blocuri cubice de piata de diferite dimensiuni. Paradoxal, principiile acelor aparate de masura a greutatii au fost pastrate si in epoca moderna. De fapt, pana la aparitia cantarelor electronice digitale, cele mai multe cantare comerciale erau fie de tip balanta, fie cu parghii si arcuri. detalii

    Astfel, cantarul trebuie sa poata cantari si valori mai mari, este inutil un cantar care poate cantari pana in 100 kg iar persoana care il foloseste are 105 kg. Ideal ar fi ca respectivul cantar sa indice si indicele de masa musculara, sa masoare stratul adipos din corp in procentaj si eventual sa prezinte valorile ideale de greutate raportate la varsta si inaltime. Cum testez cantarul? Verificati cantarul inainte de a incepe sa-l folositi! Verificarea cantarului se face intr-un mod simplu, astfel: cantariti-va de trei ori la interval de un minut complet dezbracat. Cum utilizez corect cantarul? Cantarul dumneavoastra oricat ar fi de performant trebuie sa fie utilizat in anumite conditii astfel incat sa va indice greutatea corecta. Astfel, cantarul trebuie asezat pe o suprafata plana si dura, daca se poate in acelasi loc. Nu asezati cantarul pe suprafete moi sau inclinate! Cantarirea ar trebui sa o faceti dezbracat pentru ca hainele au greutati diferite in fiecare zi si v-ar putea duce in eroare!


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires